Crudul adevăr

Un articol trist, dar adevărat, din care tragem încă o dată concluzia că turismul românesc nu are nevoie de milioane de euro cheltuiţi pe publicitate, de campanii pompoase, dar fără fond, sau de miniştri plimbăreţi care se arată pe la toate festivalurile, încercând să ascundă promovarea propriei imagini şi/sau a partidului sub o falsă promovare a turismului.

NU! România are nevoie doar de servicii decente, de oameni care să trateze turistul omeneşte. Un turist, oricare ar fi el, nu are nevoie să fie tratat ca un rege. El are nevoie doar să i se asigure nişte condiţii decente de odihnă. Fără manele, gunoaie (materiale dar şi umane), zgomote, sictir etc.

Pentru că, aşa cum ne învaţă marketingul, reclama “din gură în gură” este cea mai eficientă şi mai productivă reclamă. Această reclamă este şi motivul pentru care, anul acesta, litoralele bulgăreşti şi greceşti au atras peste un milion de turişti români. Nu pentru că ar fi existat o promovare agresivă a turismului grecesc sau bulgăresc în România, ci pentru că turistul care a rezervat un loc de cazare in Bulgaria sau Grecia a văzut că serviciile sunt bune şi le-a recomandat şi altora.

Din punct de vedere al turismului, Romania is NOT the land of choice! (not yet, aş zice eu, fiind mai optimist din fire).

Întrebare

În fiecare zi mai aflu că un lucru poate conduce la apariţia cancerului.

Şi atunci vin cu întrebarea: oare mai este ceva pe lumea asta care nu produce cancer?

Eu cred că acea vorbă care circulă prin popor, şi care spune că “orice este bun pe lumea asta ori e ilegal, ori e imoral, ori îngraşă” ar trebui adaptată zilelor noastre, astfel: “orice este bun pe lumea asta ori e ilegal, ori e imoral, ori produce cancer”.

Post “inspirat” de acest articol.

Ţara în care trăim

Ţara unde “vânzările anterioare” sunt în floare, unde scenele şi perdelele costă câte 75.000 euro, ţara unde criza este apăsătoare dar nu există măsuri de combatere a ei, ţara unde, deşi e criză şi toate ţările civilizate încearcă să facă economii, se fură şi se risipeşte la fel de mult (poate chiar mai mult), ţara unde banul vorbeşte în orice situaţie.

Este, de asemenea, ţara unde tinerele talente nu sunt sprijinite, nu sunt susţinute şi unde, dacă totuşi reuşesc (prin forţe proprii) să facă performanţă si să aducă premii, sunt răsplătite la nivelul “ia de aici o ciungă şi de un leu bomboane”. Şi de ce ar fi? Doar ele nu aduc nici un ban furabil. Ele aduc doar recunoaştere ţării. Dar cu recunoaştere nu se pot cumpăra apartamente de 800.000 euro, maşini de lux, vile, termopane etc. Pentru astea trebuie bani. Şi de ce să investeşti bani într-un loc de unde nu poţi să-i furi, cum ar fi sportul de performanţă?

Ce m-a determinat să scriu acest post este povestea unei fetiţe de 9 ani care, din cauză că părinţii nu au avut “vânzări anterioare”, nu reuşeşte să-şi menţină antrenamentul la nivelul la care ar trebui pentru a putea obţine performanţe maxime. Dar, cu toate astea, a obţinut numeroase premii şi medalii la diferite concursuri la care a participat. Acum însă, a ajuns la un nivel la care se vede nevoită să plece în Franţa sau în China pentru a putea beneficia de un sprijin aşa cum se cuvine.

Peste câţiva ani o vom vedea, probabil, câştigând medalii la campionate mondiale şi jocuri olimpice, dar pentru Franţa sau China, pentru că noi nu suntem în stare să cultivăm şi să sprijinim micile talente.

Pentru ea plecarea în China ar fi ceva mai uşoară, deoarece tatăl ei este de origine chineză. Dar ce ne facem cu copiii pentru care plecarea într-o ţară străină este doar un vis frumos şi care vor rămâne să fie îngropaţi în necunoscut doar pentru faptul că nu au avut destui bani ca să se poată auto-susţine. Pentru ei luminiţa de la capătul tunelului s-a stins şi viitorul nu mai este de mult unul roz.

Povestea fetiţei o găsiţi aici.

Gata că m-am enervat destul.

Learn english

Zilele trecute mă plimbam prin minunatul centru al urbei mele când, la un moment dat, în plimbarea mea, ajung lângă trei persoane (aflate cam la vârsta a treia) care se opriseră la un pahar de vorbă. Eu, de felul meu, când mă plimb (mai ales când mă plimb singur) obişnuiesc să trec în revistă lumea înconjurătoare (fie ea mobilă sau imobilă). Astfel că, ajuns lângă cele trei persoane, le arunc o privire scurtă, de recunoaştere şi probabil că aş fi trecut mai departe liniştit (şi nici n-aş mai fi scris post-ul ăsta) dacă nu mi-ar fi atras atenţia şapca de pe capul uneia dintre cele trei persoane (un bărbat trecut de 60 ani, după cum îmi indica aparatul meu de măsurat vârsta). Şapca în sine nu avea nimic ciudat, fiind o una albă, obişnuită. Inscripţia de pe ea, însă, făcea toţi banii. Scria, cu un maro specific cuvântului, “Shit”. M-a pufnit râsul (unul interior, desigur) şi mi-am continuat drumul gândindu-mă că acel bărbat păţise ca într-o reclamă cunoscută, pe care o aveţi mai jos.

Faptul că el nu ştia engleză era oarecum scuzabil, dat fiind vârsta înaintată, dar mă gândeam că ar fi putut fi pus în temă, de către copiii/nepoţii lui, sau de către cineva cunoscut, despre însemnătatea cuvântului respectiv.

Concluzii de concediu

Ştiu că vin cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată. :D

După un tur de o saptamână prin ţară, respectiv zona centrală şi nord-vestică a ei, am tras următoarele concluzii pe care le voi scrie punctual mai jos.

Concluzii bune:

- avem o ţară foarte frumoasă, din punct de vedere al locurilor, al peisajelor, al zonelor de vizitat;

- obiectivele turistice sunt multe şi frumoase;

- e o experienţă plăcută să vizitezi ţara.

Concluzii proaste mai puţin bune:

- e plăcut să vizitezi ţara, dar nu cu maşina, sau, în cel mai bun caz, nu cu maşina personală;

- din punct de vedere al drumurilor, Romania is definitely NOT the land of choice;

- din cei 2100 de km pe care i-am făcut, singurele drumuri care merită o apreciere cât de cât, au fost între Sebeş şi Sibiu (52 km) şi E60-ul între Iernut si Cluj (75 km - doar atât am mers pe el). Restul nici măcar nu s-au apropiat şi sunt convins că proporţia de ~10% a drumurilor bune din totalul drumurilor se păstrează (cu o oarecare marjă de eroare) la nivelul întregii ţări;

- principala caracteristică negativă a drumurilor pe care le-am parcurs este reprezentată de denivelările în asfalt. Denivelări care, pe lângă faptul că sunt deranjante, sunt şi periculoase, mai ales pentru maşină (la o viteză chiar şi numai de 70-80 km/h maşina poate intra în balans şi atinge cu “burta” o “creastă” a asfaltului, deteriorând niscaiva componente pe sub ea);

- o idee de afaceri, ce ar avea succes în România, ar fi maşina de unică folosinţă (maşina de concediu). Alo, chinezii, se aude? :D

Urmează şi poze, într-unul dintre post-urile următoare. :)

Parcările din centrul Braşovului

Dragi şoferi, care esteţi, daca ştiti că veţi avea drum prin Braşov, veţi vrea să parcaţi prin centrul acestui minunat oraş şi veţi sta cel puţin o oră, să vă pregătiţi, nu atât sufleteşte cât material, cu multe monede de 10 şi 50 bani. Vă dau acest sfat deoarece am păţit-o pe pielea mea.

Am ajuns în Braşov şi am parcat în centru, pentru că oricum nu aveam de gând să stau prea mult. Mă uit în jur şi văd tabla care mă anunţa că acea parcare este cu plată (ceea ce mi se pare un lucru normal) şi că plata se face prin autotaxare. Până aici toate bune. Caut un automat, îl găsesc şi dau să plătesc parcarea. Citesc cele câteva instrucţiuni şi realizez că plata se poate face doar cu monede de 10 şi 50 de bani. Mă caut de monede, storc şosetele, sparg puşculiţele, scormonesc toate buzunarele şi găsesc până la urmă câteva. Dar nu suficiente pentru cât vroiam să stau, pentru că, la fel ca orice om normal, nu umblu cu buzunarele pline/saci cu monede la mine (cu atât mai mult cu cât la magazine au început să “uite” să-ţi dea chiar şi monede de 50 bani, ca să nu mai vorbim de cele de 10 bani) . Nu-i nimic, zic eu. Voi merge să schimb 2-3 lei în monede. Şi o iau la pas, prima oprire fiind într-o bancă. Acolo tanti de la ghişeu mă întâmpină cu un “nu avem, încercaţi în altă parte”. Prima încercare=ghinion. Dar nu m-am descurajat. Am continuat căutarea. Dar, de la chioşcurile de ziare până la cele fast food, de la florării la tarabele cu lozuri, am primit acelaşi răspuns sec: “nu avem”.

“Dacă ţi-a trebuit să parchezi în centrul Braşovului, trebuie să suporţi consecinţele”, veţi zice voi. Dar eu n-am fost deranjat de faptul că e parcare cu plată sau că e cu autotaxare. Eu vroiam doar să-mi fac datoria cetăţenească şi să plătesc. Dar dacă nu mi se oferă alternative… În alte oraşe civilizate aparatele pentru autotaxare instalate în parcări oferă, pe lângă posibilitatea plăţii cu monede, şi cea a plăţii cu cardul, respectiv cu bancnote. Cum bine susţinea un realizator TV: statule/autoritate locală, dacă vrei sa respect legea/normele/reglementările tale, oferă-mi întâi condiţiile de a face acest lucru şi după aia începe să iei măsuri împotriva mea, dacă nu le-am respectat.

Dar asta e. Probabil vor mai trece ceva ani (mai puţini sau mai mulţi, în funcţie de nivelul de optimism al fiecăruia) până lucrurile vor ajunge şi la noi la nivelul la care sunt acum în ţările (mai)civilizate.

Aparatul minune

Am vazut ieri intr-un magazin de genul “orice produs la X lei” un aparat ca in poza de mai jos (aveam sa aflu ca este un aparat minune dupa ce am citit ce stie sa faca):

Il iau in mana si incep sa citesc pe ambalaj la ce e bun. Aflu ca se numeste “Cure sleepiness right away”. Si mai aflu ca este “especially suited for long-distance driving, drunk driving and night driving”. Come again? Drunk driving? WTF? Mai citesc o data, convins fiind ca am citit gresit. Nu citisem gresit. Intorc ambalajul pe partea cealalta, in speranta ca pe partea din fata s-a strecurat o greseala de tipar. Dar si acolo am fost intampinat de acelasi text, “drunk driving”. Mai mult, pe spatele ambalajului sunt prezente instructiunile de folosire. Citindu-le am aflat ca este un aparat pe care il pui la ureche si care, in cazul in care capul se inclina in fata (adica ai atipit) incepe sa emita niste sunete menite sa te trezeasca.

Deci, dragi soferi, de-acum puteti conduce rupti de oboseala, beti etc. pentru ca acest aparat minune va reusi sa va protejeze (e can un fel de inger pazitor al soferilor, dupa cate imi dau seama).

Ma intreb daca semnalele sonore reusesc sa-i protejeze si pe nenii/tanti/copiii pe care i-ai calcat cu masina, din cauza ca erai rupt de beat/rupt de oboseala. Sau daca te protejeaza pe tine ca sofer dupa ce ai intrat cu masina in copac/alta masina/etc. tot din cauza ca ai uitat numarul paharelor sau din cauza ca ai uitat cum arata patul.

Oare OPC-ul nu verifica produsele care intra in tara si sunt destinate vanzarii? Pentru ca daca sunt persoane, mai sarace cu duhul (ca sa folosesc un temen usor), care iau de bun textul de pe ambalaj (si sunt convins ca exista si astfel de persoane), atunci situatia e cam de cacao.

Asta ne mai lipsea, pe langa teribilistii care isi iau masini tari si se cred la raliu/formula 1 pe strazile Romaniei, persoane care sa isi cumpere astfel de aparate avand convingerea ca folosindu-le pot conduce obositi/beti.

I R Back

De fapt m-am intors de duminica acasa si de luni la munca, dar am tot amanat postarea concluziilor de concediu. Le voi posta zilele astea si voi pune si cateva poze, la rugamintea Mrs. Green Foot. :D

In concediu

Da! A venit si concediul mult visat! :P Suntem prin vestul tarii, pe langa muntii Apuseni. In seara asta innoptam la Dej. Maine reluam traseul, catre Sighetul Marmatiei.
O sa mai scriu cand mai prind un Internet. :D

Clippy is dead…

Trist, dar adevarat.

Original vs. Kitsch

Inca de la lansarea filmului Slumdog Milionaire, dar mai ales de cand a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, tot am auzit la radio melodia “Jai Ho”, melodie ce face parte din coloana sonora a filmului respectiv (si care a castigat la randul ei Oscarul la categoria “Cea mai buna melodie”). Pana aici nimic neobisnuit. Partea iritanta, cel putin pentru mine, este ca varianta difuzata la radio e cea interpretata de Pussycat Dolls. Care, fie vorba intre noi suna foarte prost, cantata parca de niste mate in calduri. Ceea ce nu inteleg eu este de ce se promoveaza kitschul si nu originalul? Doar pentru ca e cantat de Pussycat Dolls? Doar pentru ca numele “Pussycat Dolls” suna mai bine decat numele “A. R. Sukhvinder Singh, Tanvi Shah, Mahalaxmi Iyer” (adica cei care interpreteaza melodia originala)? Doar pentru ca gasculitele alea dau mai bine la radio/TV?

Pacat de munca celor care au interpretat melodia originala, si care se vad acum dati la o parte din peisaj de dragul kitschului.

Va las sa le ascultati pe ambele si sa faceti diferenta.

A R Rahman ft Sukhvinder Singh, Tanvi Shah & Mahalaxmi Iyer - Jai Ho (Slumdog Millionaire)
Asculta mai multe audio Muzica

vs.

A.R. Rahman Feat The Pussycat Dolls - Jai Ho
Asculta mai multe audio Muzica

Revenire…

Revin dupa o lunga pauza…