miercuri, 12 august 2009

Ţara în care trăim

Ţara unde “vânzările anterioare” sunt în floare, unde scenele şi perdelele costă câte 75.000 euro, ţara unde criza este apăsătoare dar nu există măsuri de combatere a ei, ţara unde, deşi e criză şi toate ţările civilizate încearcă să facă economii, se fură şi se risipeşte la fel de mult (poate chiar mai mult), ţara unde banul vorbeşte în orice situaţie.

Este, de asemenea, ţara unde tinerele talente nu sunt sprijinite, nu sunt susţinute şi unde, dacă totuşi reuşesc (prin forţe proprii) să facă performanţă si să aducă premii, sunt răsplătite la nivelul “ia de aici o ciungă şi de un leu bomboane”. Şi de ce ar fi? Doar ele nu aduc nici un ban furabil. Ele aduc doar recunoaştere ţării. Dar cu recunoaştere nu se pot cumpăra apartamente de 800.000 euro, maşini de lux, vile, termopane etc. Pentru astea trebuie bani. Şi de ce să investeşti bani într-un loc de unde nu poţi să-i furi, cum ar fi sportul de performanţă?

Ce m-a determinat să scriu acest post este povestea unei fetiţe de 9 ani care, din cauză că părinţii nu au avut “vânzări anterioare”, nu reuşeşte să-şi menţină antrenamentul la nivelul la care ar trebui pentru a putea obţine performanţe maxime. Dar, cu toate astea, a obţinut numeroase premii şi medalii la diferite concursuri la care a participat. Acum însă, a ajuns la un nivel la care se vede nevoită să plece în Franţa sau în China pentru a putea beneficia de un sprijin aşa cum se cuvine.

Peste câţiva ani o vom vedea, probabil, câştigând medalii la campionate mondiale şi jocuri olimpice, dar pentru Franţa sau China, pentru că noi nu suntem în stare să cultivăm şi să sprijinim micile talente.

Pentru ea plecarea în China ar fi ceva mai uşoară, deoarece tatăl ei este de origine chineză. Dar ce ne facem cu copiii pentru care plecarea într-o ţară străină este doar un vis frumos şi care vor rămâne să fie îngropaţi în necunoscut doar pentru faptul că nu au avut destui bani ca să se poată auto-susţine. Pentru ei luminiţa de la capătul tunelului s-a stins şi viitorul nu mai este de mult unul roz.

Povestea fetiţei o găsiţi aici.

Gata că m-am enervat destul.

Niciun comentariu: